📖 Și porțiunea Scripturii pe care o citea era aceasta:

Dar noi toți cu fața descoperită gloria Domnului o privim ca într-o oglindă, în același chip fiind transformați din glorie în glorie, ca de la Domnul prin Duhul.

2 Corinteni 3:18 (ROG)

Citește capitolul complet →

🔤 Textul grec

ἡμεῖς δὲ πάντες ἀνακεκαλυμμένῳ προσώπῳ τὴν δόξαν Κυρίου κατοπτριζόμενοι τὴν αὐτὴν εἰκόνα μεταμορφούμεθα ἀπὸ δόξης εἰς δόξαν καθάπερ ἀπὸ Κυρίου Πνεύματος.

🕊️ Gând

Iubirea lui Dumnezeu nu este condițională, nu așteaptă ca noi să fim perfecți, să facem toate fără greșeală –, ci Domnul vine în întâmpinarea noastră aici și acum, în mijlocul dificultăților, oboselii și reușitelor noastre.

🎵 Cântați Domnului!

Psalmul 1 cântat de Felicia Guriță din CÂNTĂRILE PSALMILOR - NOUA EDIȚIE (N. Moldoveanu & T. Dorz)

📺 Eugen Tamas

Puteți asculta cu telefonul stins (ecranul oprit), folosind browser-ul Opera (👉 Google Play sau App Store)

✝️ Domnul este aproape

Dar Ștefan, plin de Duhul Sfânt, și-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.

Faptele Apostolilor 7:55

Ștefan și efectele morale ale contemplării Domnului Hristos în glorie (1)

Este imposibil să citim versetele finale din Faptele Apostolilor 7 și să nu vedem efectul puternic produs asupra lui Ștefan de Subiectul care îi copleșea viziunea sufletului. Acolo vedem un om înconjurat de cele mai groaznice circumstanțe, când dușmanii îl atacau, și moartea îi stătea în față. Dar, în loc să fie afectat sau stăpânit în vreun fel de acele circumstanțe, el este în întregime sub imperiul celor cerești. El a privit cu stăruință spre cer și L-a văzut pe Isus. Pământul îl respingea, așa cum îl respinsese deja pe Domnul lui, dar cerul i s-a deschis, și privind în sus spre deschiderea cerească, el a surprins câteva raze de glorie strălucind pe fața Domnului lui înviat. Ștefan nu numai că le-a surprins, ci le-a reflectat, întorcând strălucirea asupra întunericului moral care îl înconjura.

Nu sunt toate acestea extrem de practice? Cu siguranță că da! Ștefan nu numai că a fost ridicat în mod minunat deasupra circumstanțelor care îl asaltau, dar a fost în stare să le arate persecutorilor lui blândețea și harul Domnului Hristos. În el vedem o ilustrare extrem de frapantă a versetului din 2 Corinteni 3:18, un pasaj de mare profunzime și plinătate. Acesta este creștinismul autentic și practic: să fi o reflectare vie a persoanei (imaginii) Domnului Hristos.

Să ne amintim că acesta este creștinismul adevărat. Este privilegiul fericit al unui creștin să fie plin de Duhul Sfânt, să-și ia ochii de la sine însuși și de la mediul înconjurător, oricare ar fi acesta, să privească drept spre cer, și să fie ocupat cu Omul glorificat, Domnul Isus Hristos. Rezultatul necesar al unei astfel de preocupări este conformitatea practică de viață cu Cel binecuvântat asupra căruia este fixat privirea. Devenim ca El în duh, în felul de a fi, și în întregul nostru caracter. Așa trebuie să fie. Cu toții, cu fața descoperită oglindind acea glorie, suntem schimbați în aceeași imagine.

C. H. Mackintosh

💬 Cuvinte potrivite

Dumnezeu ne îndulcește durerea vieții exterioare dându-ne pace lăuntrică.
—Thomas Watson

📹 Scurtă Meditație

Cred ca de-aceea m-am nascut - Traian Dorz - Oastea Domnului

📺 Daniel Pintilei • ⏱️ 2:55

📅 Calendar în franceză